Interviu Exclusiv Wesley: „Nu vreau să mai vorbesc vreodată de Steaua. Am crezut că sunt iubit în România, dar n-a fost așa”

Interviu Exclusiv Wesley:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • La aproape doi ani distanță de la plecarea sa din Liga I, Wesley Lopes (33 de ani) a rămas cel mai bun marcator străin din istoria Ligii I. Totuși, cifrele sale, 61 de goluri înscrise, dintre care 27 au fost doar într-un singur sezon, nu l-au mai „ajutat” pe mijlocașul brazilian să revină în România, acolo unde a declarat în nenumărate rânduri că ar vrea să-și încheie cariera.

Fostul jucător al Vasluiului a vorbit pentru ProSport, pentru prima dată după negocierile cu Steaua, din vară, moment despre care acesta spune că a reprezentat o cumpănă în viața sa.

Wesley a semnat recent cu Millonarios, liderul din Columbia, club pentru care evoluează și fostul stelist, Dayro Moreno. „Eu și cu Dayro nu vrem să mai auzim de Steaua!”, a exclamat fostul golgheter al Ligii I.

Ce faci? Te-am dat cu toții dispărut.
Mă antrenez din greu. Fac câte trei antrenamente pe zi. Sunt pur si simplu mort de oboseală. Mă trezesc la cinci dimineața, zilnic, și trag tare până seara, când mă culc. Trebuie să muncesc din nou, să recuperez timpul pierdut.

Ai semnat cu Millonarios după o pauză de aproape opt luni în care nu ai avut echipă, Cum te simți?
Sunt foarte bucuros că m-am întors pe teren. Cei de aici mi-au deschis o ușă într-un moment în care aveam cea mai mare nevoie. Știți cu toții ce mi s-a întâmplat atunci cu Al Hilal și cu FIFA(n.r: a reziliat contractul unilateral), iar columbienii mi-au făcut un mare bine.  Așa că am venit aici cu mare plăcere, dispus să ofer totul pentru noua mea echipă.

Ți-era dor să joci din nou?
Pfff…Îți spun sincer, pentru mine, acum, totul e superb.  Faptul că revin în fotbal mă face foarte fericit.  Mi-era dor, foarte, foarte, foarte mare dor de fotbal. Mi-a fost greu să stau departe pentru că eram obișnuit să joc, să văd galeria cântând, arbitrii fluierând. Îmi era dor să înjur, să dau goluri, să fiu bucuros. Cel mai mult m-a durut faptul că, atunci când ajungeam seara acasă, realizam că nu mai pot să joc nicăieri un meci oficial. Asta a fost foarte dureros.

„Le-a fost frică să semneze cu mine”

Spune-ne mai multe detalii despre Millonarios.
E cel mai mare din Columbia. Are o galerie superbă, cei mai mulți spectatori la fiecare meci și cele mai multe trofee câștigate. N-am cuvinte, sunt extrem de bucuros și de onorat că antrenorul a avut încredere în mine și m-a chemat aici. Acum nu trebuie decât să muncesc, să revin cât mai repede acel Wesley pe care îl știți cu toții. Vreau să îmi ajut echipa să adune cât mai multe trofee.

Totuși, ce s-a întâmplat în vară? Te-ai întors la un moment dat în România și ai negociat cu unele echipe. Nu s-a concretizat și ai dispărut complet.
Nu vreau să mai vorbesc, să îmi mai amintesc de echipele din România. Am fost foarte dezamăgit de felul în care s-au comportat cu mine. Eu nu aveam probleme la FIFA ca să le fie teamă să semneze cu mine, dețineam drept de joc, însă se pare că le-a fost foarte frică. Sincer, am fost foarte supărat pe tot ce s-a petrecut. După ce am făcut scurta vizită în România, am decis să merg acasă, să stau cu familia mea. Aveam nevoie de o pauză, să mă liniștesc. Anul trecut mi-am pierdut și tatăl și chiar simțeam nevoia să mă retrag pentru o perioadă, după 13 ani de jucat fotbal. Acasă m-am antrenat singur, iar acum sunt pregătit să revin în forță și să muncesc de două ori mai mult decât am făcut-o până acum.

25 de echipe din Liga I au încasat gol de la Wesley, primele trei fiind FCM Tg. Mureș (7), Dinamo (5) și CS Mioveni (5)

Te-ai gândit vreo clipă că poate cariera ta s-a încheiat, din moment ce întâmpinai aceste probleme, nu îți găseai echipă?
Nu. Nicidecum! Am simțit mereu că n-a venit încă momentul să spun adio fotbalului, să-mi închei cariera așa, deodată. Știam că încă mai pot. Și uite că s-a adeverit. Le mulțumesc tuturor celor de la Millonarios că au avut încredere în mine. Și să spunem că poate așa ar fi fost și ar fi trebuit să mă mulțumesc cu ultimele meciuri jucate pentru Al Hilal, care ar fi fost problema? În viață sunt multe alte lucruri mai importante, spre exemplu familia, copilul, mama, sănătatea, nu dacă mai jucam sau nu în continuare.

„Poate lumea nu m-a mai plăcut!”

Cât de dornic ești să câștigi un trofeu cu noua ta echipă?
Nu prea vreau să mă gândesc la asta. Acum știu doar un singur lucru. Că mi-e foarte dor să joc, să dau goluri. Recunosc, îmi fuge gândul și la un titlu de campion, că doar joc pentru o echipă care se află primul loc. Vreau să mă concentrez pe ce am eu de făcut.

Când am discutat cu impresarul tău, el îmi spunea că îți dorești foarte mult să revii în România, chiar și după momentul din vară, cu Steaua. De ce nu s-a mai putut?
Da, mi-era dor să vin să joc în România. Din păcate fotbalul românesc are mari probleme de mentalitate. Nu înțeleg felul de gândire al unor oameni de acolo, al unor președinți de cluburi, dar sincer, nu îmi mai pasă, nu mai e problema mea. Dacă n-am mai fost dorit,  asta e, am venit aici, în Columbia, unde mă simt excelent. Nu neg faptul că m-am simțit bine în România, dar spun că am fost extrem de dezamăgit de cum am fost refuzat, îndepărtat, după ce trei ani și jumătate în care am dat tot ce era mai bun din mine. Poate lumea nu m-a mai plăcut, e și asta o variantă…

27 de goluri a marcat Wesley pentru FC Vaslui în cel mai bun sezon al său în Liga 1 (2011-2012), când a și câștigat titlul de golgheter al României

Poți să ne spui, concret, cine nu te-a mai vrut?
Nu pot să oblig pe nimeni să mă placă. Poate nu am fost un jucător atât de special ca să fiu dorit înapoi în Liga I. Eu știu că am făcut multe pentru Liga 1 și se pare că la un moment dat n-a mai contat deloc munca mea, dar asta este…Oricum, părerea mea, una de care e bine să nu ne ferim, este că în fotbalul din România este prea multă mafie. Și îmi pare foarte rău.

De ce spui asta?
Nu vreau să detaliez. Însă repet, îmi asum ce spus și sunt convins 100% că în România este foarte multă mafie. Chiar îmi pare rău pentru că acolo am petrecut cele mai frumoase momente din cariera mea, am fost cel mai bun în România, iar după ce m-am întors din Arabia Saudită, am venit cu toată inima înapoi, în locul în care am crezut că sunt iubit. Din păcate, se pare că n-a mai fost așa. Acum nu mai sunt supărat. Realizez că așa e fotbalul. Azi ești sus, mâine trebuie să o iei de la capăt.

„Nu cumva la Steaua se urmăresc interese personale?”
Nu pot să nu te întreb ce s-a întâmplat în vară cu Steaua. Ai venit aici, ai negociat cu antrenorul, patronul te-a vrut, însă nu s-a concretizat transferul…
(se enervează) Nu îmi mai doresc să vorbesc în viața mea despre Steaua! Cum zice toată lumea la voi: >.  Nu poți să zici nimic de rău de acest club faimos. (iritat). Steaua pe care o vedeți voi este minunată. Spun doar atât: de ce s-au făcut atâtea transferuri în vară și niciun jucător n-a jucat nimic? Nu cumva s-au urmărit unele interese personale?

Te referi la jucători precum Adrian Cristea, Varela de exemplu?
Nuuuu. Nu dau nume pentru că nu mă mai interesează asta. Nu vreau să vorbesc urât despre Steaua pentru că sunt prea mulți în conducerea Stelei, se găsește cineva să zică nu știu ce și iarăși iese scandal. M-am săturat de scandal, ei poate nu. Așa că mai bine tac și veți vedea cu toții adevărul la un moment dat. Chiar nu mai contează pentru mine.

Ți-ai mai urmărit fostul club, FC Vaslui?
Da, am mai ținut legătura cu unii băieți. Am câțiva prieteni și mai vorbesc cu ei. Îmi pare rău că echipa are probleme. Știu că e scandal cu > și Damian, dar asta nu mai e problema mea. Chiar îmi pare rău, am jucat acolo cel mai bun fotbal și m-am simțit extraordinar, așa că sper să-și revină. Hai Vaslui!

Dacă ți-am spune că Adrian Porumboiu nu mai este patronul lui FC Vaslui ne-ai crede?
Îmi pare rău. > e un patron care bagă bani mulți. Dacă el nu mai e la club și a lăsat pe altcineva în locul lui, știe mai bine de ce a făcut-o.

„Nu cred că m-aș mai întoarce în România”

Ai rămas cel mai bun străin care a evoluat vreodată în România. Crezi că te mai poate egala cineva prea curând? (n.r. Wesley este jucătorul străin cu cele mai multe goluri marcate în Liga 1)
Mă bucur dacă e așa. Știu ce am făcut acolo. Numele meu nu va putea fi uitat prea curând. Ce-am făcut eu în trei ani și jumătate nu poate fi șters cu ușurință. Atenție! Nu zic că Wesley a fost cel mai bun, ci doar cifrele o arată.  (râde)

75 de goluri a înscris atacantul brazilian pentru Vaslui, în 132 de partide jucate pentru trupa moldavă, în toate competițiile

După tot ce s-a întâmplat, dacă te-ar mai dori cineva înapoi în Liga I, te-ai întoarce?
Eu nu am nimic de zis de rău despre România, despre români. Peste tot există mafioți, peste tot se fură. Dar legat de întrebare, nu știu. Nu cred. Adică momentan, nu. Am fost dezamăgit de multe cluburi de acolo.  Nu știu ce va fi în viitor. Singurul lucru pe care mi-l doresc acum este să fiu cel mai bun aici, în Columbia, să răsplătesc încrederea oamenilor care mi-au dat această șansă. Repet, e o echipă mare, cea mai mare din Columbia.

Ești coleg și cu Dayro Moreno. Ai apucat să vorbeși cu el?
Da, sigur că da. Suntem prieteni. E un băiat foarte bun, un jucător valoros. Ne-am cunoscut și când era el în România, l-am prins câteva luni acolo. Știi ce mi-a zis când am deschis subiectul despre România?

Te ascult…
Că nu vrea să mai să audă de Steaua.

Câte goluri promite Wesley?
Uuufff! Sper că o mulțime. Am o poftă uriașă să marchez, să mă bucur de gol. Veți mai auzi despre Wesley, atât vă spun!

Am fost extrem de dezamăgit de cum am fost înlăturat după ce trei ani și jumătate am dat tot ce era mai bun din mine. Poate lumea nu m-a mai plăcut, e și asta o variantă…
Wesley Lopes, fost jucător FC Vaslui

Am fost foarte dezamăgit de felul în care s-au comportat cu mine mai multe cluburi. Nu cred că o să mă mai întorc vreodată acolo.
Wesley Lopes, fost jucător FC Vaslui

17 goluri a marcat Wesley în cele 24 de partide pe care le-a disputat la Al Hilal

În ultimul sezon petrecut în România, a bifat 33 de meciuri, a fost de 33 de ori titular și a înscris de 27 de ori, în Liga I, fiind golgheterul campionatului. În Cupa României a jucat patru meciuri, a fost titular în toate, și a înscris de șapte ori
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×